Povestea locului
Vastul teritoriu pe care se află astăzi complexul format din Teatrul Național București și Hotelul Intercontinental (actualmente Grand Hotel Bucharest) a rămas liber multă vreme, între sfârșitul secolului al XIX-lea și anii ’70 ai secolului XX constituind o insulă, un teren cu caracter neprecizat, a cărui funcțiune a variat de la spațiu de exerciții pentru compania de jandarmi a orașului, la arenă temporară pentru corturile trupelor de circ și până la spațiu expozițional propagandistic. Aici s-a aflat o străveche casă aparținând negustorului Hagi Moscu, fiind singura locuință boierească din zonă ce a rezistat până în 1912 când a fost demolată pentru a se putea construi pe terenul său, localul modern al Primăriei Bucureștiului, proiectat de Ion Mincu. Din varii motive – lipsa fondurilor dar și vicisitudinile istoriei – proiectul nu s-a realizat iar spațiul a rămas viran, „în așteptare”, timp de decenii.
În al doilea deceniu al secolului XX, Mircea Eliade povestea că, elev fiind, se juca împreună cu ceilalți copii pe maidanul din centrul orașului.
În 1942, pe o parte a terenului, un spațiu (vestic) de la bulevard, s-a ridicat un pavilion expozițional, a cărui fațadă monumentală era precedată de un portic cu 14 coloane rectangulare, în manieră modernistă. Aici a avut loc „Expoziția Transnistriei”, manifestare cu caracter național dar vădit propagandistă, care urmărea să glorifice măreția armatei române pe frontul de Răsărit, ca actor al „Cruciadei antibolșevice”. Clădirea a fost incendiată de bombardamentele din aprilie 1944, iar ruinele acesteia au fost îndepărtate după 1945.
Puțini știu că acest teren ultracentral, a fost, între 1948 și 1962, un spațiu dedicat circului. Zona era ocupată frecvent de corturi ale trupelor de circari, care veneau regulat din toate cele patru zări. Într-un târziu, autoritățile comuniste au înființat „Circul de Stat”, care și-a stabilit clădirea definitivă pe locul fostei gropi Tonolla, din apropierea Șoselei Ștefan cel Mare, unde funcționează și astăzi.
Tot în 1962 au început lucrările de degajare a terenului, pentru a se edifica între 1963 și 1977 ansamblul format din Teatrul Național și Hotelul Intercontinental (acesta devenind cea mai înaltă clădire a orașului). Dacă în privința hotelului, acesta a fost un proiect realizat de arhitecți români (Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu, Romeo Belea), consiliați de o echipă americană iar ulterior, unitatea a fost prima din țară care a beneficiat de franciza renumitului lanț hotelier Intercontinental, în ceea ce privește teatrul, după ce în urma unui concurs fuseseră selectate două proiecte, în cele din urmă clădirea a fost realizată după cu totul alt proiect, realizat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea și Nicolae Cucu.
Din punct de vedere al compoziției, structura clădirii teatrului s-a vrut de la început un omagiu lui Caragiale, partea sa superioară fiind proiectată ca o stilizare a celebrei pălării a dramaturgului. Totodată, clădirea a fost realizată în stil modern, inspirată de Biserica Notre Dame du Haut, creație a lui Le Corbusier. Probabil că inspirația de factură religioasă a putut fi acceptată de către autoritățile comuniste ale vremii și datorită proiectului inițial care prevederea ornarea peretelui frontal al clădirii cu picturi murale, o ”replică” contemporană a bisericilor pictate din vremea lui Ștefan Vodă (care însă, în cele din urmă, nu s-a mai realizat).
În 1983, clădirea Teatrului Național avea să treacă printr-o operațiune de ”facelift”, acțiune determinată (și) de incendiul din 1978 care distrusese sala mare în întregime. Reproiectarea teatrului a fost realizată de arh. Cezar Lăzărescu care a realizat mărirea capacității instituției și realizarea de spații culturale anexe dar și reproiectarea compozițională a fațadei care va primi o alură clasicizantă. Se pare că acțiunea de modificare a fațadei clădirii a fost făcută la cererea expresă a lui Nicolae Ceaușescu, iritat de forma neobișnuită a clădirii care sugera pălăria dramaturgului, la care probabil că s-au adăugat cereri ale Franței, legate de plata drepturilor de autor (vis-a-vis de utilizarea modelului arhitectural al lui Le Corbusier). De abia între 2012 și 2014 clădirea teatrului va fi definitiv modelată și adusă starea sa inițială.
