Povestea locului

În momentul amplasării, zona avea configurația unei piețe, locul fiind denumit în documentele vremii Bulevardul Academiei (la intersecția cu Strada Colței). Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. Sursele de documentare ale artistului au fost: portretul lui Mihai Viteazul de Aegidius Sadeler - gravură din 1601 - și litografia omonimă de Mihail Lapaty („Mihai călare”). În 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris.

Locul ales, în plin centru al Bucureștiului, s-a vrut a fi unul reprezentativ pentru oraș și, totodată, pe măsura eroului comemorat astfel: în fața „Palatului Academiei”, cum a fost denumită clădirea Universității bucureștene, în care se vor „înghesui”, în primă instanță, atât spațiile universității cât și Biblioteca Centrală, Academia Română (de aici denumirea sa), Muzeul de Antichități și Istorie Naturală, dar și Senatul. Depănând firul istoriei în sens invers, pe locul pe care îl vor ocupa mai târziu Universitatea și statuia voievodului întregitor, se afla celebra Școală de la Sf. Sava – prima școală cu predare în limba română, fondată de Gheorghe Lazăr – compusă din clădirea școlii, biserica Sf. Sava și acareturi aferente, totul dispus în incinta unei curți mari. Mai târziu, după ridicarea „Palatului Academiei”, municipalitatea a realizat primul bulevard de inspirație „hausmanniană” prin fața palatului amintit, acest bulevard ținând, în primă instanță, cât lungimea clădirii (de la actuala stradă a Academiei până la Strada Colței – la viitoarea intersecție care va deveni Piața Brătianu).

Acest „bulevard” va fi multă vreme o noutate singulară pentru oraș, având pe partea opusă clădirii universității grădina Palatului Suțu (cu seră și un tun meridian – aici constituindu-se nucleul primei grădini botanice a Capitalei), dar și clădiri modeste, care frizau ruralul, fiind dispuse alandala, după cum erau constituite proprietățile. Deși când s-a luat hotărârea amenajării spațiului din fața clădirii universității au fost propuse statui ale personalităților reprezentative pentru învățământul și cultura neamului (cum de altfel se va și întâmpla pe parcursul anilor), la inițiativa Regelui Carol I, prima statuie amplasată aici va fi cea a „viteazului”, chiar dacă personalitatea voievodului nu are de-a face cu dezvoltarea învățământului.

Fiind inițial amplasată într-un mic scuar paralelipipedic care înconjura soclul său, statuia a fost încă de la început înconjurată cu un grilaj metalic, iar după Războiul de Independență, a fost gardată în ambele părți de tunuri capturate de la „bașibuzuci” din bătăliile purtate de oastea românească la sudul Dunării. Patru decenii mai târziu, acestea vor fi rechiziționate de armata germană de ocupație în timpul Primului Război Mondial, când Bucureștiul a fost suferit o administrație străină timp de doi ani.

Despre monument

Monumentul de tip ecvestru, de factură romantică, realizat din bronz, are ca elemente: calul cambrat cu piciorul stâng ridicat și personajul răsucit spre stânga sa, în costum renascentist, cu barda ținută în mâna stângă. Soclul din marmură este compus din două prisme: una în formă de sarcofag cu inscripții pe trei fețe; la baza sarcofagului, ghirlanda de lauri și panglica, totul pe o bază în formă de prismă. Pe plintă, pe latura dreaptă a lucrării, se află inscripționat numele artistului: A.Carrier Belleuse Sc. și al turnătoriei: Fondeurs du Val d'Osne.

A fost executată în 1872 și inaugurată la data de 8 noiembrie 1874. Inscripțiile de pe soclu sunt redactate de Alexandru Odobescu, din însărcinarea Comitetului Societății Amicilor Bellelor Arte și comunicate lui Carrier-Belleuse, în 1873.

Frontal, sub stema Țării Românești, realizată din bronz, este inscripția: MICHAILU VOEVODU/ DOMN AL TERREI ROMANESCI/ DOMNU ALU MOLDOVEI/ DOMNESCU LOCUTIETORU ȘI CAPITANU GENERALU/ IN PRINCIPATULU ARDEALULUI/ MDXCIII * MDCI

Pe latura dreaptă, sub stema Ardealului (realizată din bronz), pe trei coloane, de la stânga la dreapta, sunt inscripționate numele sfetnicilor și căpitanilor săi de oaste: 1. BANUL MIHALCEA, PREDA BUZESCU, RADU BUZESCU, RADU CALONFIRESCU, STROE BUZESCU, BANUL MANTA 2. BANUL UDREA, MERZA CELU MARE, VORNICUL DUMITRU, POPA STOICA FARCASU, STEFAN RAZVANU, ALBERT KIRALY 3. BABA NOVAC, CAPITANU VELISCU, CAPITANU COCEA, GIURGIU RAȚIU, MERZA CELU MICU, LECCA AGA

Pe latura stângă, sub stema Moldovei (realizată din bronz), pe trei coloane, de la stânga la dreapta, sunt inscripționate localitățile unde Voievodul a purtat lupte: 1. GIURGIU MDXCIV, SIERPATEȘCI MDXCV, CETATEA DE FLOCI -II-, PUTINEIU -II-, RUSCIUK MDXCV, STANEȘCI -II-, DIRSTORU -II-, HARȘOVA -II-; 2. TURTUCAIA MDXCV, TARGOVIȘTEA MDXCV, BRAILA -II-, CASTELLUL SAN GIORGIU -II-, NICOPOLE -II-, GURGUIȚI MDXCVI, CALUGHARENI -II-, NICOPOLE -II-; 3. KISELETI MDXCVIII, ALBA JULIA MDXCIX, VIDIN -II-, SUCEAVA MDC, SIBIIU MDXCIX, HOTIN -II-, SIELIMBERU -II-, GORASLEV MDCI.

Despre personalitatea reprezentată

Potrivit cronicilor oficiale, Mihai Viteazul a fost fiul natural al domnitorului Pătrașcu cel Bun și al hangiței Tudora din Cetatea de Floci, călugărită ulterior ca Theofana. În tinerețe, Mihai Viteazul s-a îndeletnicit cu negustoria, acumulând moșii importante în Oltenia. În toamna anului 1593, cu acordul Porții Otomane și susținut de boierii Buzești şi de familia Cantacuzinilor din Istanbul, Mihai devine domn al Valahiei. În momentul ocupării tronului, situația internațională era favorabilă declanșării unei ofensive antiotomane.

Lupta antiotomană a fost declanșată la 13 noiembrie 1594, teritoriul Valahiei fiind curățat de turci. Operațiunile militare au fost apoi extinse pe linia Dunării. Mihai obține o serie de victorii asupra otomanilor la Călugăreni, la Cladova, Vidin şi Nicopole. În contextul în care se profila riscul îndepărtării sale de pe tron, Mihai Viteazul preia inițiativa militară şi trece la acțiune împotriva adversarilor săi. În toamna anului 1599 pătrunde în Transilvania, iar în bătălia de la Șelimbăr (1599) trupele lui Mihai obțin victoria asupra lui Andrei Báthory.

Astfel, la 1 noiembrie 1599, Mihai intra în Alba Iulia, fiind proclamat principe al Transilvaniei. Mihai Viteazul va pătrunde și în Moldova - prin pasul Oituz, prin pasul Rodna şi pe valea Siretului - silindu-l pe Ieremia Movilă să se retragă la Hotin. În scurtă vreme, întreaga Moldovă se afla sub stăpânirea lui Mihai Viteazul, care unea astfel sub sceptrul său Moldova, Valahia și Transilvania. Aceasta însă venea în contradicție cu planurile Habsburgilor, Poloniei şi Imperiului Otoman. Nobilimea maghiară şi aliatul său, generalul imperial Basta, vor obține victoria în confruntarea cu Mihai Viteazul de la Mirăslău (1600).

Nici boierimea moldoveană nu vedea cu ochi buni venirea lui Mihai pe tronul Moldovei, văzându-și amenințate vechile privilegii. În curând, hatmanul polonez Jan Zamoyski pătrunde în Moldova, unde îl reinstalează pe Ieremia Movilă şi își continuă marșul în Valahia.

În fața ofensivei trupelor polone, Mihai trece rapid munții, dar va fi înfrânt la Năieni (12 octombrie), Ceptura (14 octombrie), Bucov (20 octombrie) şi Curtea de Argeș (25 noiembrie). La 19 august 1601 în tabăra de lângă Turda generalul imperial Basta îl asasinează pe Mihai Viteazul.

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie: 2,50 m; soclu: 3,0 m
Material: statuie: bronz; soclu: marmură albă

Despre autor

Comanda oficială a statuii a fost făcută în anul 1865, comanditarul fiind Guvernul României - Primăria București. Inițiativa ridicării statuii ecvestre a aparținut lui Alexis Godillot (1816-1893), antreprenor și furnizor de arme și echipament al armatei imperiale franceze și al armatei lui Al. Ioan Cuza; primar al orașului Saint-Ouen între anii 1857-1870.

Sculptorul căruia i-a fost încredințată lucrarea, Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824 – 1887), elev al lui David d’Angers și profesor al lui Auguste Rodin, este considerat unul dintre artiștii cei mai prolifici și versatili ai epocii sale, reprezentant al romantismului.