Povestea locului

Piața Universității (pe vremuri Piața Academiei – de la Academia Domnească Sf. Sava) a fost amenajată după 1880, ca un punct central de întâlnire a mai multor repere importante. Amenajarea Pieței Universității a fost un proces îndelungat, în continuă schimbare și s-a întins pe o durată de timp de aproximativ 75 de ani. Piața Universității a fost puternic avariată la bombardamentul din 1944, atunci când Trupele Aliate au atacat Bucureștiul. În timp, aceasta a devenit un adevărat reper al capitalei țării noastre, un punct ce marchează centrul istoric al acesteia.

Palatul Universității București, statuile lui Mihai Viteazul, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, clădirea Teatrului Național I.L. Caragiale, Grand Hotel Bucharest (fostul Hotelul Intercontinental), Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București), precum și recent (re)amplasatul monument dedicat lui Ion C. Brătianu, sunt tot atâtea construcții emblematice pentru Piaţa Universității.

Statuia dedicată lui Ion Heliade Rădulescu se înalță pe locul vechilor clădiri ale Mânăstirii Sfântul Sava, astăzi dispărută.

Despre monument

Statuia îl reprezintă pe Ion Heliade-Rădulescu privind gânditor spre Palatul Universității într-o atitudine caracteristică oratorilor, cu capul ușor aplecat înainte și ținând în mâna stângă o carte. Comanda pentru realizarea statuii a fost primită de Ettore Ferrari de la Primăria Capitalei în 1879, statuia fiind realizată în 1880, la nouă ani de la moartea lui Heliade, fiind dezvelită, la 21 noiembrie 1880.

Cu ocazia lucrărilor de la parcarea subterană din Piața Universității (2010), statuia lui Heliade Rădulescu a fost mutată în Parcul Izvor, împreună cu celelalte trei statui de la Universitate. După terminarea lucrărilor, statuia a fost reinstală în locul inițial (la 5 mai 2012).

Despre personalitatea reprezentată

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802,Târgoviște – d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române, fiind considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne. 

În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava”.

În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale” menite să înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A organizat și a condus Arhivele Țării Românești, în perioada 1843-1848.

Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței domnești.

Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între acceptări elogioase și contestări severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!” este emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române.

Ion Heliade-Rădulescu a cumpărat, împreună cu unchiul său, la 11 octombrie 1830, tipografia zisă „de la Cișmeaua lui Mavrogheni, din Obor”. Din 1832, a rămas proprietar unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, i s-a dat lui Eliade, din decembrie 1832, funcția de director al Buletinului, postelnicie foarte importantă între demnitățile Țării Românești. 

Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) îl numește pe Heliade membru al Eforiei Instrucțiunii Publice și inspector general al școlilor. Susținut de guvern, poetul întemeiază peste 4000 de școli în România, împreună cu Petrache Poenaru. Programele de învățământ au fost tipărite cu literele alfabetului latin, înlocuind pe cele chirilice.

În primăvara anului 1848, când au izbucnit primele revoluții europene, Heliade a fost determinat să colaboreze cu Frăția, o societate secretă revoluționară, înființată la București de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell și Alexandru G. Golescu, și a devenit membru în comitetul de conducere al acesteia. 

Este implicat în evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, în cea mai mare parte, a Proclamației de la Islaz, împreună cu Nicolae Bălcescu, ce cuprindea revendicările pașoptiștilor în 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane”. Lui Heliade i-a revenit și misiunea tipăririi documentului Proclamației. Prin programul-proclamație, Țara Românească își proclama deplina „neatârnare administrativă și legislativă”, deci autonomia. 

În continuarea preocupărilor sale în domeniul istoriei naționale, Ion Heliade Rădulescu publică, în 1861, „Prescurtare de Istoria Românilor sau Dacia și România”. În 1869, apare ediția a doua sub titlul „Elemente de istoria românilor sau Dacia și România”.

Heliade este considerat întemeietorul teoriei literare românești (clasică la început, romantică mai apoi), în lucrarea sa „Regulile sau gramatica poeziei” fiind, în același timp, și îndrumător literar.

Ion Heliade-Rădulescu este membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867-1870). A demisionat în noiembrie 1869, în urma respingerii proiectelor sale ortografice.

Pe lângă activitatea de civilizare prin educație (a fondat ziarul ”Curierul românesc” și a dus o luptă neobosită pentru introducerea alfabetului latin – probabil motive ”întemeiate” pentru care casa lui din Colentina a fost în 1853 devastată de trupele țariste, în timpul ocupației de către acestea a Principatelor Române), I.H. Rădulescu a fost unul dintre fruntașii pașoptiști implicați în activitatea revoluționară în care au fost antrenate și forțele progresiste din Țările Române. Nefiind o coincidență, semnificativ este că autorul statuii sale de vizavi de Universitate este tot un revoluționar, dar italian, Ettore Ferrari, fost locotenent al eroului Italiei în lupta pentru unificarea statală a peninsulei Giuseppe Garibaldi.

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie: 2,5 m, soclu: 3,11 m
Material: statuie: marmură de Carrara, soclu: marmură de Carrara
Pe fațada soclului este sintetizată activitatea sa: „Într-o viață de șaptezeci de ani, lucră cu mintea cu pana, cu vorba la cultura și înălțarea poporului român”;  Pe laterale sunt gravate titlurile ziarelor, revistelor și cărților pe care Heliade le-a editat: „Sburătorul”,  1843; „Teatrul român”, „Suvenirul”, 1826; „Măciașul și florile”, 1844, Gramatica română, 1828; Matematica, 1832; „ Curierul de ambe sexe”, 1835-1848.

Pe soclu, într-un pergament cu capetele răsucite găsim inscripţia:

Lui Ioan Heliade Rădulescu,
Românii recunoscători, 
1802-1872,
Târgovişte – Bucureşti
Într-o viaţă de şaptedzeci de ani,
Lucră cu inima, cu penna, cu vorba,
La cultura şi înălţarea  poporului român
MDCCCLXXIX.

Pe latura de sud stă scris Proclamaţia de la 1848, pe cea de est gasim o placă de bronz reprezentând coperți de carte și file de ziar, ilustrând ziarele pe care le-a înființat și le-a editat Gramatica românească, Curierul românesc şi Curier de ambele sexe.

Despre autor

Ettore Ferrari (1845-1929) a fost un sculptor italian, născut într-o familie de artiști plastici. În plină maturitate creatoare, Ferrari avea să devină unul dintre protagoniștii mișcării de renaștere artistică după actul de unificare a Italiei.

În 1872 a absolvit Accademia di San Luca din Roma, unde a rămas pentru o vreme îndelungată ca profesor. Ca apărător al valorilor democratice, Ettore Ferrari a fost unul dintre cei mai consecvenți adversari ai fascismului mussolinian, fiind pus sub observația poliției iar atelierul său fiind devastat de mai multe ori. În mai 1929 este pus sub acuzare, pentru vina de a fi încercat să reorganizeze Francmasoneria. După câteva luni, Ettore Ferrari a încetat din viață la Roma.

Opere: Statuia lui Ion Heliade-Rădulescu din București (1879), Statuia lui Ovidiu din Constanța (România, 1887), Monumentul lui Giordano Bruno (Roma, 1889), Statuia lui Giuseppe Garibaldi din Pisa (1892), Monumentul lui Dante Alighieri din Trento, Monumentul lui Giuseppe Mazzini din Roma (1909), Basorelieful împăratului Traian de pe statuia Lupa Capitolina din Cluj (1928) etc.