Dacă te poartă pașii prin Rondul din Grădina Cișmigiului, odată ajuns la monumentul lui Hașdeu, ai senzația că ai de dat socoteală în fața unui profet din vechime. Cu barba lungă și învolburată, privirea scrutătoare și fruntea încordată, pare gata să spargă tablele legii și să le rescrie după voia lui.
Statuia îl reprezintă așadar pe Bogdan Petriceicu Hașdeu (26 februarie 1838 – 25 august 1907), fiul unor boieri moldavi, important scriitor și filolog român. S-a născut la Hotin și a studiat la Universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă, în regimentul de husari al contelui Radetski și luând parte la Războiul Crimeii.
În 1856, când sudul Basarabiei a revenit Moldovei, s-a mutat în acest ținut. În 1858, s-a mutat la Iași ca profesor de liceu și bibliotecar al Universității. Între anii 1876 și 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București. Din 1877, a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A fost membru al Partidului Liberal, ajungând deputat în Parlamentul României. Dintre lucrările sale filologice, cele mai importante sunt: Cuvinte din bătrâni, Etymologicum și Magnum Romaniae, iar dintre lucrările istorice sunt de menționat Arhiva istorică a României și Istoria critică a românilor. Drama istorică Răzvan și Vidra este lucrarea sa literară cea mai importantă. În 1877, a fost ales membru al Academiei Române.
Bogdan Petriceicu Hașdeu este cel care a așezat pe baze științifice filologia românească și a pus bazele folcloristicii. El a făcut primele cercetări de folclor comparat, ajutat fiind și de extraordinarul său poliglotism - cunoștea 26 de limbi străine.
În 1865 a scris Ioan Vodă cel Cumplit, o monografie care îmbină istoria cu biografia romanțată.