În timpul Primei Conflagrații Mondiale, la 15 august 1916, căpitanul Mircea Zorileanu îndeplinește cu abnegație misiunile care îi sunt încredințate, comandând escadrile de recunoaștere și bombardament și, totodată, este un inovator al tehnicii de luptă prin montarea în premieră pe un aparat de zbor a unei mitraliere cu care efectuează o serie de trageri.
Din cauza deteriorării stării sale de sănătate este nevoit să ceară lăsarea la vatră și, în toamna anului 1918, pleacă la Arosa, Elveția, pentru tratament deși se confrunta cu o lipsă acută de fonduri care l-au determinat, în cele din urmă, să suspende tratamentul după doar două luni. În ianuarie 1919 pleacă în Italia, la Genova, dar, fiind lipsit de acte și mijloace, se stinge în spital, autoritățile italiene având dubii privind identitatea sa. Incinerarea sa a avut loc la cimitirul local, ceremonie în timpul căreia a primit onorul pilotului italian Mario Stoppani, care efectuat un zbor de onoare cu un aparat Ansaldo S.V.A..
Ulterior, urna cu cenușa eroului aviator a fost adusă în țară, fiind depusă în interiorul soclului Monumentului Aerului. Mircea Zorileanu a desfășurat, de asemenea, o activitate publicistică, scriind câteva lucrări și mai multe articole în sprijinul aviației. În 1916 a redactat lucrarea "Pentru Carpații noștri", publicată la București, sub pseudonimul Meșterul Manole, în care a adunat impresii, informații și reflecții despre școala de aviație, aviatori, aviație și viitorul ei.
În anul 1917 a publicat la Piatra Neamț, în colaborare cu Marcel Drăgușanu, "Pe urmele libertății" iar în 1918, la Iași, "Ion Pripitu, poștaș aerian", în care face considerații cu privire la viitorul aviației în domeniul civil. Numele său a fost dat filialelor teritoriale Ghimbav și Sânpetru (Brașov) ale Aeroclubului României.
Dimensiuni: statuie: 3,00 x 3,50; soclu: (patru coloane) 3,10 x 0,86 x 0,84; distanța între coloane (margini): 3,50 x 3,50.
Material: statuie: metal (bronz, fier), piatră; soclu: piatră.