Amplasată în fosta Piață a Palatului Regal – complexul memorial beneficiază de o vizibilitate propice, având în jurul său spații libere vaste.
Plasarea sa (ca și a monumentului Iuliu Maniu, alăturat) a fost realizată pe un teren cvasi-rectangular, ocupat, până în 1940, de un grup de clădiri compacte, pe mai multe niveluri, care, pe latura vestică (la Calea Victoriei), constituiau un front arhitectural de tip La Belle Epoque, iar pe latura estică (la Strada Academiei), întregeau un micro-cartier de tip parizian, totul fiind demolat integral, din dorința megalomanică a lui Carol II (a fost ultimul decret regal semnat de acesta înainte de abdicare) de a obține în fața Palatului Regal un mare ”Champ de Mars”, destinat paradelor militare și manifestărilor glorificatoare.
În perioada comunistă (1948 – 1990), terenul amintit a fost transformat într-un scuar compact, gazonat, fiind dotat și cu câțiva arbori și arbuști, care au fost lăsați să se dezvolte în voie, pentru a izola cât mai mult fostul sediu al Comitetului Central (C.C.) al Partidului Comunist Român (P.C.R.), care mărginește piața spre răsărit.
Ca urmare a importanței istorice a spațiului din fața fostei clădiri a C.C. al P.C.R., locul unde s-a declanșat în Capitală Revoluția din Decembrie 1989, s-a hotărât ridicarea unui monument închinat eroilor revoluției. Opera artistului Alexandru Ghilduș a fost aleasă în urma unui concurs de soluții.
Deși controversat din cauza reprezentării abstracte, și fiind subiectul multor apelări deloc măgulitoare, primind o sumedenie de porecle ironice – ceea ce dovedește spiritul ”optimist” al românului, înclinat permanent spre glumă ironică, depășind cu mult starea sănătoasă de ”a face haz de necaz” – ansamblul memorial beneficiază de o coerență logică ce se vrea, cel puțin declarativ, o amenajare complexă, a cărei funcțiune încearcă să răspundă necesității de a avea în Capitală un spațiu inedit, reprezentativ ca simbol al ultimei revoluții românești a secolului XX.
Chiar dacă monumentul ”se înrudește” stilistic cu un altul situat la antipod, tocmai în Brazilia, și care este un trofeu oferit pentru cel mai bun brutar, putem spune că ambele realizări simbolizează dorința de mai bine (pâinea simbolizând viața sau elementele primordiale: pământul, apa și focul). De asemenea, asemănarea cu Tsitsernakaberd, Memorialul victimelor Genocidului din Armenia, este de bun augur, deoarece, ambele monumente simbolizează masacrarea unor inocenți a căror ”vină” nu a fost decât dorința de libertate.
