Despre personalitatea reprezentată

George Enescu (1881-1955) compozitor, violonist, pedagog, pianist si dirijor român. Cele mai cunoscute lucrări ale sale datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii române, Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, sau Simfonia în Mi bemol major. Este unanim considerat cel mai mare compozitor român din secolul XX.

Între 1888 și 1894 Enescu a studiat la Conservatorul din Viena cu profesori renumiți ai vremii. La recomandarea lui Josef Hellmesberger, profesor de vioară, tânărul muzician este trimis să studieze la Conservatorul din Paris sub îndrumarea lui Gabriel Fauré și Jules Massenet. 

Cele mai cunoscute lucrări ale sale datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române, Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, sau Simfonia în Mi bemol major. 

În 1931 Enescu termină opera Oedip la care a lucrat timp de zece ani, intrând definitiv în galeria marilor compozitori ai lumii. George Enescu a fost membru activ al Academiei Române și cavaler al Legiunii de Onoare a Franței. În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial George Enescu părăsește definitiv România și se stabilește la Paris, unde se stinge din viață în 1955.

Despre monument

Spre deosebire de celelalte reprezentări sculpturale ale marelui George Enescu, a căror trăsătură comună este redarea zbuciumului interior al personajului sau trăirea cu intensitate a artei muzicii, acest monument înfățișează o ipostază intimă a acestuia,  de relaxare și reflecție interioară. Muzicianul este reprezentat în poziția șezând pe un fotoliu, în repaos, atitudine sugerată și de redarea mâinii care se odihnește pe brațul fotoliului, învelindu-se cu pulpana pardesiului. 

Totodată, figura personajului se remarcă prin redarea fidelă a trăsăturilor caracteristice, în cadrul cărora ochii exprimă tensiunea permanentă care nu îl părăsea pe Enescu nici în momentele de deconectare.

Simbolistică

Amplasarea monumentului lui George Enescu în fața primei scene lirice a țării poate avea două semnificații: pe de o parte, muzicianul este creatorul spectacolului de operă românească în lirica cultă autohtonă și, pe de altă parte, atitudinea relaxată dar în același timp lucidă a personajului este un simbol al tipului de auditor specific al acordurilor Rapsodiei, opera sa de referință universală.

Povestea locului

Arhitectural, amplasarea monumentului în fața Operei a reprezentat un act de ”umanizare” a esplanadei, de o suprafață colosală raportată la volumul clădirii, soluție urbanistică aleasă în 1953  - anul inaugurării acestei instituții culturale. Scopul real a fost acela de a supra-valoriza clădirea Operei ce templu al culturii, deși este o clădire săracă în decorațiuni.

Esplanada largă și statuia lui Enescu au marcat vizibila diferență dintre frontul bulevardului și construcția destinată culturalizării maselor, a cărei structură compozițională și decorativă copiază o realizare sovietică (Opera din Tașkent).

Spațiul pe care se află amplasată clădirea Operei, peluza frontală și monumentul dedicat lui George Enescu, fusese inițial destinat construcției ”Gărei Centrale” a orașului, construcție necesară unui oraș european care se dezvolta exploziv la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. 

Doar că, așa cum s-a întâmplat frecvent în istoria orașului București, din cauza problemelor legate de exproprierea terenurilor ca și a izbucnirii Primului Război Mondial, planurile sunt abandonate, iar ulterior, în 1930, se hotărăște dezvoltarea Gării de Nord și a zonei sale înconjurătoare. Iată de ce, terenul de pe malul Dâmboviței rămâne viran până în 1953 când, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului, găzduit de România, se edifică Opera Română (denumirea inițială), ca una dintre realizările reprezentative pentru noul regim, alături de înnoirea flotei de tramvaie.  

Mult timp, de fapt până la inaugurarea operei, splaiul purta numele de ”Splaiul Gărei Centrale”, fapt pentru care, în anii 1953-1955 se întâmpla destul de frecvent ca un cetățean aiurit să pătrundă grăbit în foyerul Operei cu valiza în mână, sau să întrebe majordomul Operei la ce linie sosește acceleratul de la Constanța.

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie 2,20 m; soclu 0,25 m;
Material: statuie din bronz; soclu din marmură roșie

Despre autor

Ion Jalea a studiat la Academia de Arte Frumoase din București avându-i profesori pe Frederick Storck si Dimitrie Paciurea. Și-a desăvârșit educația artistică la Academia Julian din Paris sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle. A obținut Marele premiu al Expozițiilor internaționale de la Paris (1937) și Barcelona și în țară Premiul Național pentru Sculptură în 1941. Autor a numeroase monumente, busturi, statui, basoreliefuri, Ion Jalea a fost membru titular al Academiei Române și președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici.

Artistul a luptat în Primul Război Mondial când și-a pierdut mâna stângă în luptă, fiind nevoit să sculpteze toată viața doar cu dreapta.