După separarea de Ida Pagano și o a doua căsătorie eșuată cu Margareta Dona, fiica generalului Nicolae Dona, Vlahuță și-a găsit liniștea de care avea nevoie într-o a treia căsătorie, cu Ruxandra Gâlcă, sora prefectului de Râmnic.
Gala Galaction, prietenul scriitorului, ne spune: Vlahuţă îşi căutase pacea inimii si a căminului (...) o căutase în două rânduri. Nimerise rău sau mediocru şi întâia oară şi a doua oară. A încercat şi a treia oară. De data asta, norocul l-a servit cu paharul plin. A găsit o tovarăşă deosebit de inteligentă şi capabilă de toate devotamentele, de cari este atât de setoasă o inimă de artist.
Ca publicist Vlahuță a avut o activitate prodigioasă. A publicat articole și foiletoane în Convorbiri Literare, România Liberă, Timpul, Revista Nouă, Viața Românească sau Universul. În perioada în care a fost profesor la Târgoviște a făcut parte din comitetul de redacție al gazetei locale Armonia. În 1893 a scos revista Vieața împreună cu V.A. Urechia și în anul 1901, împreună cu George Coșbuc revista Sămănătorul.
Editorial, Alexandru Vlahuță a debutat cu volumul Nuvele în 1886. Au urmat apoi volumele Poezii în 1887, Poezii vechi și nouă în 1894 și Poezii în 1899. În 1893 a publicat romanul Dan și apoi rând pe rând volumele Icoane șterse, În vâltoare, Clipe de liniște, România Pitorească, Din trecutul nostru, Din durerile lumii.
Alexandru Vlahuță a murit în 1919 la București și a fost înmormântat la cimitirul Bellu.
A fost ales membru post mortem al Academiei Române, cu toate că, în anul 1893, refuzase titlul de membru corespondent, printr-o scrisoare publicată în ziarul Constituționalul.