Povestea locului

Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu,  cât și inițiatorul proiectului, filozoful  Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect  din mijlocul Bucureștiului  să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.

Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic. 

Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.

„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).

Despre monument

În viziunea lui Cornel Medrea, transpusă în marmură de Rușchița, poetul și traducătorul Șt. O. Iosif ni se înfățișează, eminescian, „pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi” (Odă în metru antic), în ipostaza consacrată a poetului romantic, solitar și idealist. Privirea îi e senină, deși străbătută de o undă de melancolie...

Despre personalitatea reprezentată

Ștefan Octavian Iosif (1875-1913) a fost un poet și traducător român de la granița secolelor XIX și XX. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și pe cele liceale la Sibiu și București. Între 1895 și 1903 a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, fără să-și ia însă licența. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei „Sămănătorul” și a colaborat la „Adevărul”,  „Convorbiri literare” sau  „Cumpăna”. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii în anul 1902 și Credințe în 1906. Alături de Emil Gârleanu și Dimitrie Anghel, a fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români, prietenia dintre Iosif și Anghel fiind de notorietate în epocă, în pofida tragicului sfârșit al acesteia.

O poveste de dragoste romantică

Povestea de dragoste a celor doi prieteni care au cunoscut succesiv grațiile aceleiași femei, Natalia Negru, constituie unul dintre savuroasele episoade romantice ale lumii literare bucureștene. Iosif și Anghel au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, pe Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează cu sentința pronunțată pe 21 iunie 1911. Natalia Negru se recăsătorește la 3 noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Suspiciunea lui Anghel era că soția sa îi ducea încă dorul lui Șt. O. Iosif. Natalia Negru  a supraviețuit rănirii și a trăit aproape încă 50 de ani.

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie: 0.91 m, soclu: 2,40 m
Material: statuie: marmură de Rușchița, soclu: piatră de Câmpulung
Pe fațada soclului este inscripționat: ST.O.IOSIF 1875-1913

Despre autor

Cornel Medrea (8 martie 1888, Miercurea Sibiului - 25 iulie 1964, București) a fost un important sculptor român. A studiat la Școala de Arte și Meserii din Zlatna, după care între 1909 și 1912 a urmat cursurile Școlii de Arte Decorative din Budapesta sub îndrumarea sculptorului Gyorgy Zala. Din 1914 a participat la Saloanele Oficiale de la București și la numeroase expoziții din afara țării.

A fost distins cu Marele premiu la expoziția Internațională de la Paris în 1937, cu Premiul Internațional la Expoziția de la New York în 1939, iar în 1945 cu Premiul Național pentru sculptură. Între 1939 și 1964 a fost profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din București. În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.