Despre monument
Bustul lui Mihai Eminescu transpus în marmură de către sculptorul Ion Jalea, surprinde prin expresia glacială, adâncită în sine, privire care pare să emane dintr-o singurătate cosmică, sau, mai potrivit spus, astrală. Căci până la urmă, Mihai Eminescu rămâne Luceafărul poeziei noastre românești....
Povestea locului
Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu, cât și inițiatorul proiectului, filozoful Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect din mijlocul Bucureștiului să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.
Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic.
Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.
„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).
Despre personalitatea reprezentată
Notorietatea lui Eminescu (1850 -1889) s-a format datorită fabuloasei sale opere literare, dar și profesiunea de ziarist pe care a practicat-o la redacția cotidianului conservator a lui Titu Maiorescu, „Timpul”, constituie o altă față a aceleiași inestimabile monede. Articolele eminesciene au abordat tot spectrul de teme al publicației conservatoare, cronici dramatice, literare și chiar mondene, Eminescu dovedind o maleabilitate și o polivalență culturală de neegalat. Pe plan literar, Eminescu a fost poet, prozator și dramaturg, fiindu-i asociat atributul de Poet Național.
Lirica sa îmbină miturile ancestrale și legendele poporului român, cu concepția sa inedită asupra vieții și unde abandonul omului în fața implacabilității fenomenelor și proceselor naturii reprezintă inocența genezei, alterată de activitățile umane.
După rezistențele pe care le-a întâmpinat în timpul scurtei și chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător neamului întreg, iar nu numai elitei culte. În mai puțin de o jumătate de veac, poeziile Poetului Național au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila ediție critică a Fundațiilor Regale, îngrijită de Perpessicius. Se spune că tot ce s-a creat dupa el, de la Niculae Iorga până la Tudor Arghezi, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetea geniului, cugetului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihail Eminescu.
Îl iubim cu toții pe Creangă, îl admirăm pe Hașdeu, învățăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu și anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să îl recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a revelat alte zări și ne-a făcut să cunoaștem altfel de lacrimi. El, și numai el, ne-a ajutat să ne înțelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român, spunea Mircea Eliade despre Mihai Eminescu.
