Povestea locului

Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu,  cât și inițiatorul proiectului, filozoful  Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect  din mijlocul Bucureștiului  să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.

Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am  privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că  Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic. 

Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.

„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).

Despre monument

Bustul dăltuit în marmură de Rușchița (localitate din județul Caraș-Severin), de către unul dintre cei mai remarcabili discipoli ai profesorului Wladimir Hegel, sculptorul monumentalist Theodor Burcă, imortalizează statura unui clasic al culturii române, prin expresia clară și concentrată, aproape glacială a privirii, care pare că fixează un orizont de dincolo de spațiu și timp, un Olimp al spiritului românesc, în care Vasile Alecsandri și-a asigurat un loc binemeritat încă din timpul vieții.

Despre personalitatea reprezentată

Statuia îl reprezintă pe Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890), poet, dramaturg și om politic român. Contemporanii săi, participanți la ședințele Junimii, și-l aminteau pe Vasile Alecsandri făcându-și intrarea aristocratic. Strângea cu o politețe exagerată și rece mâna lui Titu Maiorescu și a lui Iacob Negruzzi, care se grăbeau să îi împingă fotoliul, și apoi saluta global și cu dignitate restul audienței ridicată respectuos în picioare - ne povestește George Călinescu. 

Vasile Alecsandri a primit o educație temeinică, întâi în țară, unde a fost coleg cu Mihail Kogălniceanu, apoi la Paris unde și-a luat bacalaureatul în litere. Întors în țară, a participat la mișcarea culturală a vremii. A fost colaborator al revistei „Dacia Literară” și redactor la „Propășirea”, dar și membru în directoratul Teatrului Național.

Deși iubea traiul tihnit și confortul conacului de la Mircești și disprețuia politica, nu a pregetat să se alăture revoluționarilor de la 1848, în lupta lor pentru împlinirea idealului național. Vasile Alecsandri a fost cel care a redactat petiția în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza. După înfrângerea revoluției s-a exilat la Paris. În perioada exilului și după întoarcerea în Moldova, a militat activ pentru Unirea Principatelor. Între anii 1852 - 1853 a editat două culegeri de poezii populare românești, Poezii popolare ale românilor, iar în anul 1855 a scos revista „România Literară”.

Activitatea politică a lui Alecsandri este legată îndeosebi de Unirea Principatelor Române și a fost influențată de prietenia cu Alexandru Ioan Cuza. A fost  deputat și ministru de externe, iar între 1885 și 1890 a fost Ministru al României la Paris. A călătorit mult în Franța, Anglia, Italia, folosindu-și talentul diplomatic în cancelariile marilor puteri europene, pentru recunoașterea Unirii celor două Țări Române.

Între anii 1860 și 1890 notorietatea lui Alecsandri a ajuns la apogeu, fiind considerat scriitorul reprezentativ al țării. În anul 1878, creația sa Cântecul Gintei Latine a fost premiată în Franța, în cadrul mișcării Felibri de la Montpellier, aceasta fiind prima distincție străină primită de un scriitor român.

Istoricul literar Paul Cornea ne spune că Vasile Alecsandri a avut ca poet marele merit de a fi intuit în folclor o sursă de regenerare a lirismului. Pastelurile au reprezentat lucrarea maturității sale artistice, de la el cuvântul devenind termen generic pentru poezia descriptivă.

În dramaturgie ne-a lăsat cunoscutele comedii Iașii în Carnaval, Cucoana Chirița în Iași și Cucoana Chirița în provincie, ori tragedii remarcabile ca Ovidiu sau Fântâna Blanduziei, scrise spre sfârșitul vieții.

Așa cum sublinia Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri trebuie judecat în relație cu timpul său și în totalitatea acțiunilor sale: el rămâne scriitorul reprezentativ al românilor în perioada organizării moderne a statului și a primei definiții organice a conceptului de națiune, ca sinteză între naționalitate și europenism.

Descriere tehnică

Dimensiuni statuie: 0.92 m, soclu: 2,40 m
Material statuie: marmură de Rușchița, soclu: piatră de Câmpulung
Pe fațada soclului este inscripționat: VASILE ALECSANDRI 1819-1890

Despre autor

Bustul a fost realizat de către Theodor Burcă (1889 - 1950) sculptor monumentalist român. A studiat  la Școala de Arte Frumoase din București avându-i profesori pe Wladimir Hegel și Dimitrie Paciurea. Și-a continuat studiile la Școala de Arte Decorative din Viena și la Academia  „Julian” din Paris între 1910 și 1913. Din 1934 a fost conservator și custode al Pinacotecii Municipale București. Autor al unor monumente închinate eroilor români din Primul Război Mondial, Teodor Burcă a creat și portretele unor personalități ale literaturii române.