MonumentFor
noutăți
 
Comunicate de presă
Arcul de Triumf la Noaptea Europeană a Muzeelor
 
2021-06-11
Arcul de Triumf la Noaptea Europeană a Muzeelor

DIRECȚIA GENERALĂ DE ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ ȘI MONUMENTE DE FOR PUBLIC

STR. POLONĂ, NR. 24-26, SECTOR 1, BUCUREȘTI

CIF: 42802522 * TELEFON: 021/318.37.67 * 021/ 318.37.68 * FAX: 021/ 318.37.66 * secretariat@ampt.ro

 

București, 11 iunie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ

Arcul de Triumf la Noaptea Europeană a Muzeelor

Sâmbătă, 12 iunie, cu ocazia celei de-a 17-a ediții a Nopții Europene a Muzeelor, Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, vă invită să vizitați Arcul de Triumf.

Iubitorii de cultură care vor participa la Noaptea Europeană a Muzeelor sunt așteptați să viziteze unul dintre cele mai impozante monumente ale României, adevărat simbol al Marii Uniri și un semn al recunoștinței pentru cei care au luptat în Războiul Reîntregirii Neamului Românesc.

Arcul de Triumf a fost deschis pentru vizitare în data de 5 iunie 2021 și, în cele două zile de weekend, peste 10.000 de persoane au călcat pragul monumentului. Atracția principală a fost priveliștea inedită asupra Bucureștiului, pe care vizitatorii o pot admira de pe terasa Arcului.

Cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, monumentul va putea fi vizitat gratuit, între orele 11:00 – 00:00. Ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 23:30. Traversarea se va face pe la trecerea de pietoni semaforizată, în intervalul orar anunțat.

Vă reamintim că Arcul de Triumf va fi deschis pentru vizitare în fiecare weekend și în zilele de sărbători legale, până în data de 17 octombrie 2021, în intervalul orar 11:00 – 22:00. Ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 21:30. Accesul este gratuit.

*** 

Photo credits – Mihai Tiberiu Deak

Documente Adiționale