Născut într-o veche familie de preoți, tânărul Coșbuc s-a dovedit a fi un talent precoce,  versificând cu pricepere în stil popular, încă de pe băncile școlii primare.
În buna tradiție a Școlii Ardelene, poetul îi studiază cu pasiune pe clasicii greci și latini, poezia germană, dar și poemele lui Petӧfi Sandor.
După trecerea bacalaureatului la Liceul din Năsăud, în anul 1884 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Cluj.  În anii care au urmat a colaborat la diverse publicații ardelene: „Familia”, „Foaia Interesantă”, „Tribuna”, la această din urmă publicație lucrând ca redactor, chemat fiind de directorul revistei, Ioan Slavici. 
În anul 1889, George Coșbuc a fost remarcat de Titu Maiorescu și a fost chemat la București, unde și-a început colaborarea la „Convorbiri Literare” și a participat la ședințele Junimii. Aici la Junimea avea să citească pentru prima dată din Nunta Zamfirei, cel mai cunoscut poem la său. 
Poetul s-a adaptat cu greu la mediul bucureștean și a păstrat mereu nostalgia Hordoului natal și gândul întoarcerii în Ardeal.
Primul său volum a fost Balade și Idile, tipărit în 1893, urmat de Fire de Tort în 1896, Ziarul unui pierde vară, în 1902 și Cântece de vitejie, închinat Războiului de Independență, în anul 1904.

Nu de mică importanță este munca lui Coșbuc de traducător. Stăpânirea perfectă a versificației l-a ajutat în tălmăciri magistrale ale operelor lui Vergiliu, Byron, Schiller. De la el ne-au rămas și traduceri exemplare inclusiv din limba sanscrită, cum ar fi Sakuntala, de Kālidāsa.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste.  
Tot ca traducător, a reușit să dea o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus de asemenea Eneida lui Virgiliu și Odiseea lui Homer, pe care le-a adaptat sufletului și înțelegerii din mediul țărănesc. A introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică a sufletului țăranului român.
Coșbuc a murit în anul 1918, sfâșiat de durerea pierderii unicului său fiu Alexandru, pierit la numai 20 de ani, într-un accident de mașină.
Liviu Rebreanu scria în ziarul „Lumina”, la câteva zile după moartea poetului: „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie: 0.90 m, soclu: 2,40 m
Material: statuie: marmură de Rușchița, soclu: piatră de Câmpulung
Pe fațada soclului este inscripționat:GH. COȘBUC 1866-1918

Despre autor

Bustul a fost realizat de Ioan Grigore Popovici (1907, Vaslui –  1946, București), sculptor român. A studiat la Școala de Arte și Meserii din Iași, cu Wladimir Hegel, apoi la  Academia de Arte Frumoase din București unde l-a avut  profesor pe maestrul Paciurea. În 1934 a obținut bursa Paciurea, iar între 1937 – 1938 bursa Școlii Române de la Roma. A avut expoziții personale la București în 1936 și 1938 și participări la expoziții colective în țară și la bienala de la Veneția în 1942.